„Femeile din România sunt infinit mai diverse decât femeile din politica românească”. Doamnele care s-au aventurat într-o lume a bărbaților au tras aceeași carte necâștigătoare: MEDIACRAȚIA

Femeile care au succes în politică „sunt alese după chipul și asemănarea liderilor politici”, susține conf. univ. Oana Băluță. Nu meritele lor sunt importante, ci, mai degrabă, relațiile pe care și le-a dezvoltat în partid și în afara acestuia, susține aceasta.

„Există o diferență între substanța politică și notorietate. Există riscul ca din cauza notorietății să se nască niște modele fără substanță, ci mai degrabă în legătură cu vizibilitatea publică. Politicienele pe care noi le avem acum nu sunt ideea de femeie în politică. Femeile din România sunt infinit mai diverse decât femeile din politica românească. Cu greu poți să spui că Elena Udrea este un fel de tipar pentru ce înseamnă femeile din politică sau din electorat. Nu trebuie să fie un simbol pentru femeile din politica românească”, declară, pentrugândul, Oana Băluță, conferențiar universitar în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București.

În plus, „există o problemă generalizată a clasei politice, nu doar la femei”, crede aceasta.

Problemele pot fi însă corijate. În opinia acesteia, trebuie reformată întreaga clasă politică, luând în considerare atât modificarea legilor electorale, prin introducerea cotelor de gen, cât și aplicarea unor criterii transparente în selectarea candidaților, dar și de evoluție în interiorul partidelor.

O astfel de reformă ar trebui făcută preluând modele externe, din state în care numărul femeilor din politică este mai mare, dar și cu sprijinul organismelor internaționale. În caz contrar, clasa politică va rămâne la același nivel, iar criteriile în baza cărora se ajunge la ascensiune politică, atât în rândul femeilor, cât și în rândul bărbaților, vor fi, în continuare, sub semnul întrebării.

„Dacă o femeie poartă fustă scurtă, nu știu dacă ea e selectată de partid doar pentru că poartă fustă scurtă. Dacă ea poartă o fustă scurtă și ne dăm seama că doar fusta scurtă i-a deschis ușa în politică, atunci avem o problemă. Atunci ar însemna că toate femeile ar trebui să se plieze pe aceste stereotipuri, dar nu toate femeile poartă fustă scurtă în politică”, a exemplificat Băluță.

O altă problemă majoră, care apare atunci când o femeie ajunge într-o funcție înaltă, este cea prin care „se ridică plapuma de pe patul lor”. Adică acele acuzații sexuale: dacă respectiva femeie a devenit, de exemplu, ministru sau președinte de partid, atunci a întreținut relații sexuale cu cineva din conducere.

„Există acest tip de încadrare căreia eu îi spun amantlâc. Multe femei care ajung în topul politicii sunt asociate cu tipul acesta amantlâc. Iar asocierea o fac persoane publice, formatoare de opinii. Există tendința de a ridica plapuma de pe patul politicienelor. La bărbați nu se pune această problemă”, a subliniat activista feministă.

Gândul a identificat șase tipare pentru evoluția femeilor în politica din România:

1. FEMEIA BRAND

În istoria recentă, post-decembristă, două femei au reușit să se impună, devenind adevărate branduri politice, însă adoptând un stil masculin, combativ, de a face politică.

În prima decadă după Revoluție, Mona Muscă a reprezentat modelul politicianului-femeie din România. Nonconformistă (vezi pictorialul din revista „Plai cu boi”), dar dând dovadă de un militantism tenace și autoritar, Mona Muscă a reușit să impună în agenda publică teme de maxim interes ale societății civile. Legea liberului acces la informațiile de interes public, esențială pentru dezvoltarea democrației din România, îi poartă amprenta. De asemenea, a adus în discuție teme extrem de importante – nu doar o dată considerate tabu – violența domestică și cruzimea față de animale. Activistă civic, deputat și ministru, Mona Muscă a dispărut însă din viața publică și politică însă după un verdict de poliție politică, în 2005. Prăbușirea sa a fost rapidă, deși înainte de izbucnirea scandalului se afla în topul notorietății și încrederii politicienilor.

CATALINA FILIP/ MEDIAFAX FOTO

Monica Macovei este un al doilea exemplu de femeie-politician care a devenit un brand. Ajunsă în politică direct ministru al Justiției, fosta activistă în domeniul drepturilor omului s-a impus datorită unui stil autoritar, extrem de rigid în negocieri. Stilul frust în care și-a susținut ideile, fără a fi dispusă la compromisuri, i-a conturat un profil de politician anti-sistem, fiind de multe ori marginalizată chiar de partidul care a promovat-o via Traian Băsescu, PDL. Conectată la realitățile Uniunii Europene și beneficiind de sprijin de la cel mai înalt nivel al acesteia, Monica Macovei a reușit să-și ducă la bun sfârșit mandatul propus, mai ales prin tenacitatea cu care și-a urmărit obiectivele. A avut un rol determinant în eliminarea steguletelor roșii din dreptul României la capitolul justiție, a reușit să facă funcționale DNA și Agenția națională de Integritate, două dintre instrumentele de luptă anticorupție care se leagă, intrinsec de numele ei.

Monica Macovei nu a reușit, însă, să capitalizeze electoral notorietatea de care beneficia, obținând mai puțin de 5% în primele alegeri în care a participat ca independentă, alegerile prezidențiale. Cu toate acestea, ea a reușit să scoată din adormire o parte a electoratului dezamăgit de calitatea clasei politice, electorat pe care se bazează pentru punerea pe picioare a unei noi formațiuni politice, pornită deocamdată ca o asociație: M10 – de la cele 10 principii privind reformarea statului și societății românești, propuse în campania electorală.

BOGDAN MARAN/ MEDIAFAX FOTO

2. FEMEIA CAMELEON

Vreme de 10 ani, Elena Udrea a fost cel mai influent personaj feminin din politica românească. Ascensiunea sa nu s-a datorat unor proiecte sau principii care au adus plus valoare, ci capacității sale de a se adapta și transforma în funcție de interesul său personal de a ajunge în vârf. Apărută în politică pe lista consilierilor Alianței PNL-PD în Consiliul General, aceasta a avut o ascensiune rapidă odată imediat ce a intrat în cercul de influență a lui Traian Băsescu. Adusă la Cotroceni ca șef al administrației prezidențiale, Udrea pleacă după scurt timp în urma unui scandal legat de relațiile soțului său, Dorin Cocoș, cu grupul Bittner-Petrache pus chiar de Băsescu pe lista „mafiei personale a lui Adrian Năstase”, în care șef îl instalase pe Gabriel Oprea. Chiar și așa, Elena Udrea rămâne în continuare omul de încredere al lui Traian Băsescu, păstrându-și totodată relațiile bune cu adversarii politici ai acestuia din grupul de influență al PSD. Este de notorietate legătura sa cu Gabriel Oprea și ulterior cu Sebastian Ghiță și Victor Ponta, relație pe care nu a negat-o, ci chiar a confirmat că negocia cu atualul premier în momentele când fostul președinte și premierul se aflau în poziții de ostilitate asumată public.

Cultivarea legăturii cu Traian Băsescu a impus-o rapid pe Elena Udrea în conducerea PDL și mai apoi în Guvern, devenind cel mai influent membru al Cabinetului Boc. Cu toate acestea, ea nu a reușit să devină președintele partidului, fiind învinsă de „greii” democrat-liberalilor în confruntarea cu Vasile Blaga, chiar dacă a beneficiat de susținerea lui Traian Băsescu.

A ajuns șefa PMP și candidat la președinție folosindu-se, în mare măsură, de capitalul de imagine a lui Traian Băsescu.

Acum, parcursul ei politic pare să se fi încheiat cu un eșec răsunător odată cu dosarele „Microsoft” și „Gala Bute”. În spatele gratiilor, Elena Udrea a rămas singură, apropiații ei părăsind-o rând pe rând, mulți dintre ei numărându-se printre cei care au denunțat-o.

DRAGOS CRISTESCU/ MEDIAFAX FOTO

3. FATA LUI TATA

Este vorba despre femeile care au ajuns în prim-planul politicii, în principal datorită influenței părinților lor. Un prim exemplu este Elena Băsescu, fiica cea mică a lui Traian Băsescu. Aspirantă la mai mult decât eticheta de „fata președintelui”, ea a fost împinsă în prim planul politicii chiar de tatăl său, de la Tineret direct în Parlamentul European. Brandul EBA s-a născut în 2009 când fiica fostului președinte a candidat la europarlamentare folosind acest acronim care era și parte a numărului său de la mașină. Elena Băsescu nu s-a făcut remarcată cu aproape nimic, cariera sa apunând odată cu pierderea capitalului politic și de imagine al tatălui său.

Roberta Anastase este una dintre politicienele ajunse în prim plan și grație influenței tatălui său, politician și om de afaceri influent în Prahova. În câțiva ani, sub justificarea promovării tinerilor în politică, Roberta Anastase a ajuns prim-vicepreședinte al PDL și președinte al Camerei Deputaților. Pe fondul scandalului adoptării legii pensiilor în care a fost acuzată că a măsluit rezultatul votului și odată cu schimbarea majorității, ea a fost înlocuită, cariera sa intrând pe un trend descendent. După 2012, Roberta Anastase a intrat într-un con de umbră.

Daciana Sârbu este un alt exemplu de femeie din politică, ajutată de tatăl ei, Ilie Sârbu, lider marcant al PSD. A fost deputat și apoi europarlamentar, în prezent la al doilea mandat în Parlamentul European. Este căsătorită cu premierul Victor Ponta.

4. FEMEIA PARAVAN

Instalate la șefia unor partide, chiar parlamentare, femeile din această categorie nu dețin în fapt frâiele formațiunilor pe care le conduc fiind, în realitate, o interfață a adevăraților deținători ai puterii. Un caz este cel al Simonei Man. A fost „unsă” președinte al PPDD, însă partidul e condus chiar de cel de la care a luat numele: Dan Diaconescu.

Un caz similar a fost cel al Danielei Popa. Ea a fost instalată la conducerea PC, partidul fiind însă controlat de Dan Voiculescu. Cu o vechime consistentă în Parlament, ea fiind aleasă deputat din 1990 până în 2008, adică cinci mandate consecutive, parcursul politic al Danielei Popa a fost unul șters. În 2010, ea a demisionat de la conducerea PC și din Parlament, fiind propulsată prin negocierile lui Dan Voiculescu în Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO

5. FEMEIA CARE NU SE (MAI) VEDE

Este acea categorie subliniată de activista feministă Oana Băluță, în care s-ar încadra figurile mai puțin vizibile, cu un CV consistent. Aici, potrivit conferențiarului universitar, ar intra femei precum eurodeputata Renate Weber, fosta europarlamentară Minodora Cliveti și senatoarea Gabriela Crețu.

În aceeași categorie s-ar înscrie și foștii miniștri PDL Anca Boagiu și Sulfina Barbu, ale căror cariere au fost însă marcate/umbrite de declinul de imagine al partidului din care fac parte.

6. TINERELE SPERANȚE

După alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014 și plecarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, PNL a ajuns, pentru prima dată, pe mâinile unei femei. Alina Gorghiu este, înainte de toate, avocat. În 2008, ea a câștigat primul mandat de deputat, an în care a fost și arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional.

Treptat, Alina Gorghiu a trecut de la secretar în comisia juridică a Camerei Deputaților, vicepreședinte al Biroului Permanent, apoi purtător de cuvânt al PNL, pentru ca, la final, să preia frâiele partidului.

Tinerețea și faptul că face parte din noul val de politicieni au fost principalele avantaje care au recomandat-o, cel puțin în fața lui Klaus Iohannis, cel care a avut cel mai greu cuvânt de spus când PNL își alegea noul lider, ea fiind în competiție cu Ludovic Orban.

OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO